Schimbari...

Fiecare sfarsit inseamna inceputul sau mai bine zis schimbarea...vara si-a incheiat ciclul si schimbarea s-a produs...frunzele parca s-au pictat in nuante calde, copacilor li se face din ce in ce mai frig, numai auzim vrabiutele dimineata dar indata ce deschidem fereastra vantul isi face simtita prezenta...

Ne-am bucurat de un noiembrie aparent calduros, am continuat cu decembrie, o alta schimbare, azi zapada maine 15 grade...In fiecare zi se produce schimbarea, exact asa cum vremea capricioasa trece de la o stare la alta, exact asa suntem si noi...dar noi...incercam sa prezicem vremea, incercam sa avertizam zilele ploioase ca tu sa ai umbrela cu tine si zilele in care mercurul din termometre creste pt ca tu sa renunti la palton, dar de schimbarile tale ca om, schimbarile bruste de stare, de perceptii, de opinie nu avertizeaza nimeni pe nimeni, incearca horoscopul ceva, dar e mult prea general....vrem sa credem ca suntem foarte imprevizibili.

Iata ca a venit vremea mult asteptatei liste...in care toti (sunt convinsa) vrem sa schimbam ceva in anul ce urmeaza, speram la mai bine, la reusitele noastre, la bucurii si imbratisari sincere...Oare de cate vom avea parte? :)

Ne puneam asa zisele target-uri sperand si asteptand ca timpul trecut sa isi spuna cuvantul.

Tragem linie! Incepe Inceputul! Este acel sentiment unic prin care crezi ca o iei de la zero, de cate ori nu ai auzit in jurul tau persoane care iti spun " De la anul ma las de fumat"; "Incepand cu ianuarie incep cura de slabire!"; "Anul asta vreau sa calatoresc, vreau sa fac tot ce nu am apucat sa fac anul trecut"; "De la anul vreau sa imi schimb locul de munca, simt ca pot mai mult"; si tot asa... An dupa an ne dorim schimbarea, dorim imbunatatiri si astea de cele mai multe ori cu putine eforturi...

Iti doresc cat mai multe schimbari in bine, imbratisari sincere si multe zambete!

Acelasi lucru imi doresc si eu!

Un an asa cum ti-l doresti!

Aceea stare cu o lene uite atat de mare!

Aceea stare de acum, ce a fost si atunci, ce revine doar atunci cand nu e timp...nu e timp de leneveala, de savurat ciocolata calda cu alune de padure stand in mijlocul patului cu pilota aruncata peste mine, cu telecomanda in mana dreapta si cu o lene, uite atat de mare, dar revine si nu pot pt ca nu am cum, nu am nici pat, dar am o cana, nu am ciocolata si nici alune de padure, dar am lene uite atat de mare!

Defineste tu altfel starea de plictiseala si nevoia de caldura, lenea asta uite atat de mare, vremea asta care incurajeaza starile mele...

Eu doar asa stiu sa-ti descriu aceea stare cu aceeasi lene uite atat de mare! :)

Toate la timpul lor :)

Se spune ca exista un timp pentru toate, trebuie doar sa astepti timpul potrivit...si de aici se naste intrebarea: Cand e timpul potrivit? Toate se intampla cu un scop, asta e clar si intotdeauna scopul scuza mijloacele... :)

Ma gandeam la intamplarile miraculoase venite la timpul lor (adica atunci cand te astepti mai putin) si cat de rapid trec pe langa noi...

De minuni avem parte in fiecare clipa, numai ca nu stim sa le pretuim, sa ne bucuram de ele fara sa punem intrebari stupide si sa cautam asa zisele raspunsuri logice...Avem ratiune si este normal si firesc sa nu acceptam ceva ce vine fara nici un fel de explicatie...Dureros zic eu, foarte putini dintre noi stiu sa se bucure de lucrurile marunte, suntem mult prea ocupati sa punem intrebari si bucuria momntului trece pe langa noi fara sa ne intrebe de ce nu o bagam in seama...De multe ori sunt convisa ca fiecare si-a dorit sa aiba o putere magica pentru a da timpul inpoi, pentru a indrepta o greseala si pentru a pretui  mai mult momentele cu o persoana draga...si asa se intampla daca nu facem ceea ce trebuie la timpul potrivit...si iata si o intrebare: De unde stim cand este timpul potrivit? Fiecare are raspunsul lui.

Ii multumesc Cerului pentru minunile din fiecare zi, pentru bucuriile si pentru toata tristetea si ingrijorarea ce a fost la timpul ei...Cum as putea sa inteleg si sa pretuiesc binele, fericirea si bucuria daca nu as face cunostinta cu melancolia momentelor ce vin si pleaca mereu la timpul lor...

Inca o zi plangacioasa

Ma deprima extraordinar de tare aceste zile posomorate, ma enerveaza la culme aglomeratia din oras, cum apar cativa stropi de ploaie imediat traficul paralizeaza; oameni din ce in ce mai grabiti si mai agitati, soferi care isi transmit "salutari" intre ei chiar si pt cei morti, tineri care habar nu au cum se tine o umbrela deasupra capului (nu ca umbrela ar veni cu intructiuni de utilizare) dar totusi, incerci sa scoti ochii oricui apare in fata ta cu aceea minunata umbrela? Am inteles vrei sa se observe faptul ca ti-ai asortat umbrela cu geanta si pantofii, nemaipomenit...asta da noutate :))
Vantul s-a gandit sa ii tina de urat ploii, ba mai mult, nici lui nu prea i-au placut acele umbrele uriase si s-a gandit sa le intoarca pe dos asa cum numai el stie :)) (eu m-am distrat copios savurand acele imagini) :)) si ca tot tacamul sa fie complet sa nu uit de satisfactia soferilor (soferi tineri, bineinteles) din momentul in care udau pietonii din cap pana in picioare...asta da distracie, ce sa mai zic?
Si cate si mai cate, ca in fiecare zi plangacioasa...

Ceva simplu?

......... Ma trezesc cu greu, imi fac tabieturile ca in fiecare dimineata si apoi imi caut hainele pe care le voi purta in aceasta zi posomorata. M-am gandit la ceva simplu...si cu "simplu" am ramas in minte. Incercam sa dezlusesc misterele lucrurilor simple...toate bluzele care parca imi erau aruncate in brate din prea plinul dulap imi pareau impopotonate, complicate...cautam ceva simplu, dar in acelasi timp nu stiam sa definesc ce caut cu atata "precizie". Presata de timp am luat ceva la intamplare, m-am impopotonat si am pornit la drum. Timp de cateva zeci de minute am incercat sa gasesc o definitie a lucrurilor simple, a oamenilor simpli...cum sunt ele/ei de fapt?

De cele mai multe ori simplitatea este asociata cu modestia. Din punctul meu de vedere cele doua nu au nici un grad de rudenie. Am observat de'a lungul timpului ca oamenii care se "lupta" pentru painea de a doua zi sunt considerati oameni modesti; ca cei care nu au primit o educatie la timpul potrivit si nu stiu sa se comporte implicit sa se adapteze la diferite situatii din viata de zi cu zi sunt considerati oameni simpli... Simtul obersavatiei (care este foarte dezvoltat, norocul meu) m-a ajutat sa-mi dau seama ca modestia este sora cu impocrizia, din pacate de cele mai multe ori le intalnim doar impreuna, sunt de nedespartit...de cate ori nu ti s-a intamplat sa intalnesti oameni care-ti spuneau "nu-mi place sa ma laud, sunt o persoana modesta" si de fapt scopul lor era ca tu sa le aplauzi meritele (daca exista vreunul). In aceste zile daca esti modest esti apreciat, esti altfel, iti cunosti limitele si te faci remarcat prin simplitatea ta, nu prin reusitele propriilor actiuni. Sa fie oare asa?

Modestie = simplitate ????

Sau....oamenii cu adevarat simpli sunt cei care isi cunosc limitele, au incredere in propriile puteri, nu asteapta "aplauze" pentru nimic si nu spun "sunt modest" pentru a fi apreciat? Acesti oameni ii recunosti dupa ascutimea privirii, dupa zambetul cald si bucuria cu care traiesc fiecare moment, pentru ca au incredere si cunosc proverbul "un sut in fund, un pas inainte".

Despre oameni. Partea I

Inca de mica mi se spunea ca atunci cand doi oameni se imbratiseaza numai au nevoie de cuvinte. Adoram sa vad oameni care se strang in brate cu putere, ma fascina gandul ca isi pot transmite atatea emotii printr-o simpla apropiere. Din pacate in aceste zile vad tot mai rar persoane sincere care se imbratiseaza cu drag.

Ipocrizia si de ce nu, falsitatea a pus stapanire pe fiecare dintre noi. Impartim zambete false in stanga si in dreapta si apoi discret bombanim ceva de "dulce" persoanei careia tocmai i-am zambit, aparent cu caldura si sinceritate. 

Nu stim sa face diferente, preferam sa traim in acelasi egosim si aceeasi ipocrizie dintotdeauna. Nu stim sa le multumim persoanelor ce ne sunt alaturi in orice moment, acelor fiinte pe urmarul caror iti poti aseza capul greu de atatea ganduri si griji. Imbratisarea numai simbolizeaza nimic, este asemeni zambetului fals...dureros, zic eu...Dureros sa te trezesti intr-un anumit moment in care simti nevoie de un zambet sincer si o strangere puternica in brate si nu primesti altceva decat ce ai impartit tu pana in acel moment...ipocrizie...si mai dureros va fi cand vei constientiza ca numai parte de nimic autentic si asta pentru tu ti-ai ales aceasta cale.

Oare atat de greu este sa alegi calea sinceritatii? Sa multumesti celui care iti este aproape?
Bine a zis o persoana apropiata sufletului meu "Nu putem deveni ceea ce trebuie sa fim ramanand ceea ce suntem!"

Despre unele si despre altele...

La gramada! Unul peste altul, calare chiar, nu se tine cont de pozitie, cert este ca e haos total; nu, nu scriu despre nici o orgie sexuala, ci despre gandurile mele care nu-si gasesc locul. Incerc sa ma adun, cum se spune, sa le pun cap la cap dar pur si simplu sunt la gramada.

Nu, nu trec prin nici o perioada dificiala, nu incerc sa exprim tristete sau vreun sentiment de neputinta ca nu-mi pot pune gandurile in ordine... ci pur si simplu este unul dintre acele momente, creative zic eu, in care scriu fara ca macar sa pun punct si virgula (semnele de punctuatie le pun cand citesc ce am scris :) pentru ca nu citesc ce scriu, degetele mele alearga pe tastatura mai ceva ca la un maraton, parca vor sa bata un record mondial, cine stie poate este visul lor :)
Da, acum ai ghicit, este exact acel moment in care bat campii pe romaneste, aberez cat se poate (adica pana in acel moment in care degetele mai au nevoie de o pauza :)
De unde aceasta stare? Sunt in acel loc despre care se spune ca iti aduce painea de a doua zi, nu ca as manca eu multa paine, dar asta este o alta poveste.

Bun, hai sa intram putin in amanunte: despre unele, despre altele...nici eu nu stiu exact despre ce :) asta chiar e foarte tare! :))

La un moment dat gandurile mele au fost mai "linistite" si ma gandeam eu la povestea cu facebook, hi5, twitter (si ce o mai fi), stiu ca acest subiect a fost mega dezbatut dar tot nu am inteles anumite aspecte.

Chiar este necesar sa iti scrii acolo cat de mult suferi tu din cauza unei iubiri neimpartasite? Sau crezi ca multe persoane sunt interesate de activitatile tale diverse, spre exemplu la ce ora dormi, ce faci maine dimineata si cu ce te imbraci, daca cumva mai iesi si tu din casa, mai mergi pe la un film, la o plimbare, aaa, dar chiar si atunci intri pe FB ca doar ai net pe tel, nu? Cred ca incep sa ma prind cum sta cu aceste activitati diverse impartatsite oricui, astepti sa ti se spuna cat esti de tare ca ai mancat paste seara si ai adormit tarziu, dar ai mai trecut si printr-un club inainte sa adormi si totusi te-ai trezit tarziu si ai intarziat la munca si da domne, esti tare! Ma abtin sa intru in prea multe detalii.

 Nu obijnuiesc sa imi scriu pe Facebook toate activitatile cum observ ca se poarta, in scurt timp cred ca citesc cand au fost ultima oara prietenii mei la WC si ce au facut acolo. Nu obijnuiesc sa caut asa zisele vedete si sa obtin cu orice pret "prietenia" lor, am observat ca si acest aspect este la mare cautare, cu cat ai in lista de prieteni mai multe personalitati, cluburi, reastaurante etc. esti super tare! Ce sa mai? Ai intrat in lumea buna! Jos palaria in fata ta si multe "multumiri" ca impartasesti (si nu doar mie) toate (in)activitatile tale.

Si acum hai sa public si eu aceasta activitate de pe blog pe FB sa intru in randul lumii, ca de...asa se poarta :))

Pentru prietenii sufletului meu!

Va multumesc, prieteni dragi!

http://www.youtube.com/watch?v=0tQ-7X1Uo9I&feature=related

Lacatul fara cheie

Acum mult timp am remarcat o zicala "lacatul e la tine, cheia e la mine", m-am ghidat dupa aceasta zicala ani de-a randul...de fiecare data cand ceva nu imi mergea asa cum imi doream imi spuneam ca eu detin cheia si pot deschide lacatul in orice moment, era motivatia mea, poate una prosteasca dar de efect pentru acele vremuri. Timpul mi-a aratat ca aceea cheie pe care o purtam mereu cu mine nu se potrvivea la toate lacatele atarnate elegant de fiecare usa din drumul meu. Dezamagirea a fost mare, dar doar pentru un moment, cautam solutii (noroc ca sunt isteata) si le gaseam, strangeam cu degetele o agrafa de hartie cu care reuseam sa sparg lacatul urias care ma impiedica sa-mi continui drumul. Si tot asa zi dupa zi, saptamana dupa saptamana, depinde de situatie, acum nu-ti imagina ca singura mea ocupatie era sa sparg lacate :))
Faza cu agrafa am vazut-o in filme, norocul meu ca ma mai uit din cand in cand la cate un film...daca tot am cablu tv si timp liber (cateodata). Tot cu ajutorul timpului am devenit tot mai isteata (modestia nu-mi este familiara) si am realizat ca nu am nevoie de nici o cheie, lacate exista, dar cheia potrivita greu de gasit si agrafa o mai scap printre degete, sunt firave si subtiri...inca nu am gasit obiectul care sa-mi fie de folos, dar am credinta. Cred cu adevarat ca atunci cand imi doresc cu toata fiinta ceva, obtin; am si ajutoare, dar de aceasta data nu sunt obiecte...am ambitie, putere primita in dar de la Tatal Ceresc si nu in ultimul rand dorinta arzatoare.
Am mai aflat (nu de curand) ca totul tine de alegeri, deciziile pe care le iei...Alegi bine, traiesti bine. Chiar daca atunci cand trebuia sa faci cea mai importanta alegere nu ai fost intrebat de nimeni, nici macar nu erai cu adevarat constient pentru a fi capabil sa iei o decizie, dar de acum incolo totul este in mainile tale (in ale mele nu, am palmele micute) poti sa-ti crosetezi drumul cu rabdare si cu alegerile potrivite la timpul oportun.
Exista si lacate fara chei, dar le poti ocoli, iar daca nu, cauta in adancul sufletului tau credinta, care, de cele mai multe ori te intrebi daca ai avut-o vreodata, caut-o atent sau strig-o cu putere si lacatul se va deschide fara nici o cheie.
Cat de simplu poate fi, nu?

Premergator vs baston

Intr-o zi oarecare drumul meu spre serviciu a devenit un adevarat izvor de idei :D
Mergand agale, cu ochii intredeschisi (sunt tare puturoasa dimineata) ceva imi atrage atentia, era un zgomot produs de un carucior pentru cumparaturi. O femeie pe fata careia se citea timpul trecut il tragea cu mare greutate. Tramvaiul opreste in statie, fiecare calator urca rapid pt a-si ocupa locul pe scaun, numai aceea femeie se chinuie sa urce treptele tragand dupa ea plinul carucior. Ochii i se lumineaza in momentul in care un calator ii da o mana de ajutor, i-a multumit in cel mai frumos si induiosator mod, pana si pe mine m-a emotionat asa ca ma ridic de pe scaun si ii ofer locul (mi-a fost greu sa fac asta, imi era asa somn..) cu aceeasi bucurie imi multumeste si mie spunandu-mi "ma simt ca atunci cand eram copil, nu puteam urca singura scarile si intotdeauna trebuia sa stau pe scaun in tramvai pentru ca eram neastamparata" , imi spune cu un glas cald si un zambet de neuitat.
In acel moment gandurile m-au invadat, idei dintre cele mai neobijnuite care m-au facut sa afirm "La o varsta mult inaintata suntem tratati din nou ca niste copii".
Argumentele nu au intarziat sa apara: suntem copii, nu stim sa facem primii pasi, avem nevoie de o mana de ajutor sau de un obiect ajutator, premergatorul, ajungem odata cu trecerea timpului la varsta a 3a si inlocuim premergatorul cu bastonul; suntem copii, avem pielea sensibila si avem nevoie de creme si de o ingrijire speciala, devenim varstinici si pielea noastra are nevoie de aceleasi ingrijiri speciale ca acum multi ani, aproape ca nici nu ne amintim.
Asa cum cei mici au nevoie de afectiune si multa atentie, asa si cei invarsta au nevoie de dragoste si de multumiri pentru ca s-au dedicat o viata intreaga noua, celor mici. Asa cum copii sunt abandonati prin te miri ce locuri, asa si batranii sunt uitati intr-o casa ce pare parasita, sau mai grav intr-un azil, altii ajung pe la colt de strada sperand ca cineva se va indura si le va oferi un colt de paine.
Si comparatiile sunt nenumarate...
Dimineata mea a devenit una luminata, dorinta de a-mi strange bunicii in brate si de a le multumii, de a le arata toata dragostea ce am strans-o clipa de clipa pt ei, a devenit tot mai puternica.
Tu cand ti-ai strans ultima data bunicii in brate?

O noua zi...

Iata cat de curajoasa am fost, am aruncat furia cat mai departe (am o precizie si o forta cand arunc cu "obiecte"...ehe, de n-ai vazut asa ceva), de aceea inexplicabila disperare numai vorbesc (am trimis-o in concediu acum, era destul de obosita si statea pe capul meu), dar pot vorbi despre linistea care o simt acum (am strigat-o, am certat-o ca si-a luat vacanta fara ca eu sa-i dau voie si s-a intors), acum e bine...Este o noua zi!
Simt din nou ca acele momente perfecte (pentru mine) sunt doar ale mele si ma bucur, le tin langa mine, aproape ca le imbratisez, nu vreau ca nimic sa le mai alunge.
Acum cateva seri prietenul sufeletului meu, Victor, mi-a spus ca manifest stare de melancolie...sa fie oare asa? Eu zic ca nu, a fost doar o perioada noua si in acelasi timp dificila (tot ce este nou, pt mine este dificil), dar acum totul este pe linia de plutire...
Ce? Tie nu ti s-a intamplat nici macar odata in viata asta agitata pe care o conduci cu atata mandrie sa nu stii cum sa reactionezi in fata necunoscutului si pur si simplu ca calci prin balarii???? Ba eu sunt sigura ca oricine a avut aceasta "experienta" cel putin odata...Am realizat ce este important pentru mine, mi-am pus asa zisele target-uri, da domne, am si eu stadardele mele :) si acum sunt linistita.
Am acel sentiment unic: Iubesc si sunt iubita! Ce poate fi mai perfect de atat?
Hai ca am aberat destul si pentru azi, nu uita: Este si maine o zi! :)
Pe maine!

Momente greu de imaginat...

Iti amintesti acel moment de nedescris, moment in care simteai ca singurii tai stapani sunt furia si disperarea?

Iti amintesti sentimentele de neputinta dintr-un moment care parea perfect?

Stiu ca vrei sa le uiti, incerci, dar te urmaresc fara sa vrei, mereu te uiti in spate, speri sa se piarda in zare dar in secunda urmatoare le simti in spatele tau, intorci capul dar nu vezi nimic...totusi sunt acolo...

Inca de mica mi-a placut foarte mult sa scriu cu creionul si sa ma folosesc de guma de sters, era o noutate si ceva nemaipomenit pt mine, eram fascinata de puterea gumei de sters...cum doar cu cateva miscari disparea tot ce am scris, desenat... Imi doresc acum aceea guma de sters care prin puterea ei sa imi stearga din minte acele momente scrise cu vorbe dure...
Am remarcat astazi o afirmatie "Este si maine o zi!", da este, dar nu cumva te intrebi daca va fi ca aceasta?
Si daca mai multe aspecte te indeamna sa crezi ca va fi la fel, ce faci? Incerci sa te ascunzi? Numai privesti in urma si ignori? Sau infrunti?
Eu ce as face?
Ramane de vazut! Pe maine!

Durere si neglijenta. Astazi bucurie si maine suferinta de nedescris

Ca in fiecare dimineata rasfoiesc ziarele, arunc privirea fugitiv peste stirile interminabile despre mondenitatile noastre si o opresc asupra unui articol care ma cutremura. Citesc si nu-mi vine a crede. Mainile imi tremura de furie si am un nod in gat cand ma gandesc la durerea proaspetelor mamici. "Trei bebelusi au murit in incediul de la maternitatea Giulesti" asa suna titlul stirii care ma revolta.

Aseara o veste neasteptata a distrus orice urma de bucurie din sufletele unor femei neajutorate, singurul lucru la care visau era sa isi tina in brate copilul nascut prematur si sa se simta cu adevarat mamici, in schimbul acestui vis, au primit vestea ca pruncul lor a ars in sectia de reanimare, aceea vietate care s-a zbatut in pantecul lor luni intregi numai exista. Flacarile n-au iertat nimic, alti 8 bebelusi au suferit arsuri grave. Si totul datorita instalatiei de aer conditionat. Cine este raspunzator?
Nici un vinovat, nici o explicatie nu poate alunga durerea, neputinta si gandurile furioase ale acestor femei.

Formele iubirii din ochii mei

De multe ori am inecrcat sa definesc acest termen "iubire", dar gaseam explicatii de moment, categoric in functie de starea de spirit. Daca simteam ca nu-mi lipseste nimic gandeam ca iubirea ma completeaza, ma face mai frumoasa, mai increzatoare, in secunda urmatoare alte ganduri imi strabateau mintea. Niciodata sa ma multumeasca pe deplin. Ador momentele in care ma simt iubita, de familie, de persoane apropiate si de persoana speciala de langa mine. Consider ca iubirea este privita diferit odata cu inaintarea in aceasta cursa numita viata. Detest oamenii slabi care dupa o dezamagire in viata persoanala pun o eticheta pe fruntea tuturor si spun "Nu voi mai iubi niciodata, inima mi-e ranita, etc" "Toti sunt fel!"; toti sunt cum vrei tu sa ii vezi si in mometul in care ai pus bariera, fi sigura ca nici un print pe cal alb nu va aparea in fata ta cu acel buchet de flori mult dorit.

Si aceste ganduri, afirmatii le auzi doar in adolescenta, pana in acest moment eu nu am auzit nici un om matur, fie femeie sau barbat care se desparta dupa o anumita perioada de timp si sa spuna "nu-mi mai doresc pe nimeni alaturi, toti/toate sunt la fel, prefer sa fiu singur/a", nu, deoarece o persoana matura reuseste sa faca diferente. Si cu atat mai putin sa auzi spunand "cand vei fi cu ea te vei gandi la mine, sunt o mie ca ea niciuna ca mine" si asa mai departe. Copilarii....imaturitate si de ce nu prostie...Cu toate ca am afirmat de multe ori ca nu exista oameni prosti, ci oameni nesimtiti si needucati.

Iubirea privita din ochii mei este diferita, consider ca se formaeaza in timp si indragosteala de la inceput nu este decat atractia fizica, chimia aceea dintre 2 persoane si sentimentul ca in sfarsit am intalnit pe cineva care sa fie asa cum imi doresc, dar nu iubire. Nu am stiut sa-mi iubesc parintii inca din prima clipa in care m-au adus pe lume, am invatat sa ii iubesc in timp si asta pentru ca imi ofereau ceva in schimb: atentie, afectiune, siguranta. Si aici e o problema, de cele mai multe ori asteptam ceva si apoi oferim. Dar ce se intampla daca intalnesti persoana potrivita, fara ca tu sa stii, astepti ceva de la ea, ea nu iti ofera nimic deoarece asteapta ceva de la tine, niciunul nu ofera nimic, niciunul nu primeste nimic si atunci...nu se formeaza relatia... As putea sa dezbat acest subiect la nesfarsit, aaa, si am uitat sa specific ca ador sa fiu contrazisa, imi place sa "caut" argumente :)

Va urma... :)

21 de veri

Intr-o zi oarecare m-am gandit "ce ar fi daca as renunta la pix si hartie si imi fac blog?". Am renuntat rapid la idee, dar iata ca pe cat de repede am renuntat pe atat de repede mi-am amintit :) si iata-ma cu blog facut si cu o pofta nebuna de scris, cu ganduri bune si constructive, zic eu, pentru aceasta zi: vineri 13. Nu ca as fi superstitioasa, dar noroc ca imi voi petrece toata ziua in acest mall plictisit, la munca si nu risc sa imi taie nici o pisica neagra calea, cu atat mai putin sa calc pe nu stiu ce canal cu nu stiu cate gauri si tot asa. Daca s-ar fi intamplat asa cred ca ma urmarea ghinionul, doar il atrageam de partea mea cu gandul "mai este si vineri 13, mi-a mai taiat si o pisica neagra calea, sigur mi se intmpla ceva astazi".
Asta mi se intampla mereu, dau din una in alta, rar mi se intampla sa imi duc o idee la bun sfarsit, dar asta nu e lucru rau, cred :) asa nu se plictiseste nimeni citind.
Revenind...21 de veri...Imi place vara, prefer caldura, fug de frig, si imi plac pasarile calatoare...Mereu in cautarea soarelui, a luminii puternice si a serilor racoroase dar calde. Acum 21 de veri am fost "aruncata" in aceasta cursa numita viata...timpul trece pe nesimtite si de multe ori am impresia ca le-am trait pe toate sau ca le traiesc cu fiecare zi ce trece tot mai intens. Evident ca ma insel, am multe lucruri de descoperit, multe pareri de impartasit (mi se spune des ca vorbesc mult si repede inca de mic copil) de cele mai multe ori este o calitate speciala si de cele mai multe ori nu vorbesc doar ca sa ma aflu in treaba (asta zic eu) :))
Bun, iata ca am prima mea postare si imi doresc sa fie multe altele.