Dincolo de mine

Dincolo de trup sunt cele mai frumoase aspecte dar si cel mai greu de descoperit. Ne ingrijim de ambalaj, prima impresie conteaza dar urmatoarele? Ne "hranim" trupul si uitam ce este dincolo de el. Aratam doar ce ne convine si educam modul in care vrem sa fim priviti si tratati, ne ascundem emotiile, trairile si de cele mai multe ori si sentimentele si asta pentru ca dialogul zilelor noastre este fascinant: oamenii vorbesc fara sa se auda, te intreaba fara sa fie interesati de raspuns, te sfatuiesc fara sa le ceri parerea, te ghideaza fara ca ei sa vada, te felicita ca sa le raspunzi la fel, se supara daca nu faci ca ei, iar in final te parasesc daca indrznesti mai mult decat ei isi doresc.

Ce se ascunde dincolo de tine?

miercuri, 27 octombrie 2010

Toate la timpul lor :)

Se spune ca exista un timp pentru toate, trebuie doar sa astepti timpul potrivit...si de aici se naste intrebarea: Cand e timpul potrivit? Toate se intampla cu un scop, asta e clar si intotdeauna scopul scuza mijloacele... :)
Ma gandeam la intamplarile miraculoase venite la timpul lor (adica atunci cand te astepti mai putin) si cat de rapid trec pe langa noi...
De minuni avem parte in fiecare clipa, numai ca nu stim sa le pretuim, sa ne bucuram de ele fara sa punem intrebari stupide si sa cautam asa zisele raspunsuri logice...Avem ratiune si este normal si firesc sa nu acceptam ceva ce vine fara nici un fel de explicatie...Dureros zic eu, foarte putini dintre noi stiu sa se bucure de lucrurile marunte, suntem mult prea ocupati sa punem intrebari si bucuria momntului trece pe langa noi fara sa ne intrebe de ce nu o bagam in seama...De multe ori sunt convisa ca fiecare si-a dorit sa aiba o putere magica pentru a da timpul inpoi, pentru a indrepta o greseala si pentru a pretui  mai mult momentele cu o persoana draga...si asa se intampla daca nu facem ceea ce trebuie la timpul potrivit...si iata si o intrebare: De unde stim cand este timpul potrivit? Fiecare are raspunsul lui.
Ii multumesc Cerului pentru minunile din fiecare zi, pentru bucuriile si pentru toata tristetea si ingrijorarea ce a fost la timpul ei...Cum as putea sa inteleg si sa pretuiesc binele, fericirea si bucuria daca nu as face cunostinta cu melancolia momentelor ce vin si pleaca mereu la timpul lor...

marți, 26 octombrie 2010

Inca o zi plangacioasa

Ma deprima extraordinar de tare aceste zile posomorate, ma enerveaza la culme aglomeratia din oras, cum apar cativa stropi de ploaie imediat traficul paralizeaza; oameni din ce in ce mai grabiti si mai agitati, soferi care isi transmit "salutari" intre ei chiar si pt cei morti, tineri care habar nu au cum se tine o umbrela deasupra capului (nu ca umbrela ar veni cu intructiuni de utilizare) dar totusi, incerci sa scoti ochii oricui apare in fata ta cu aceea minunata umbrela? Am inteles vrei sa se observe faptul ca ti-ai asortat umbrela cu geanta si pantofii, nemaipomenit...asta da noutate :))
Vantul s-a gandit sa ii tina de urat ploii, ba mai mult, nici lui nu prea i-au placut acele umbrele uriase si s-a gandit sa le intoarca pe dos asa cum numai el stie :)) (eu m-am distrat copios savurand acele imagini) :)) si ca tot tacamul sa fie complet sa nu uit de satisfactia soferilor (soferi tineri, bineinteles) din momentul in care udau pietonii din cap pana in picioare...asta da distracie, ce sa mai zic?
Si cate si mai cate, ca in fiecare zi plangacioasa...

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Ceva simplu?

......... Ma trezesc cu greu, imi fac tabieturile ca in fiecare dimineata si apoi imi caut hainele pe care le voi purta in aceasta zi posomorata. M-am gandit la ceva simplu...si cu "simplu" am ramas in minte. Incercam sa dezlusesc misterele lucrurilor simple...toate bluzele care parca imi erau aruncate in brate din prea plinul dulap imi pareau impopotonate, complicate...cautam ceva simplu, dar in acelasi timp nu stiam sa definesc ce caut cu atata "precizie". Presata de timp am luat ceva la intamplare, m-am impopotonat si am pornit la drum. Timp de cateva zeci de minute am incercat sa gasesc o definitie a lucrurilor simple, a oamenilor simpli...cum sunt ele/ei de fapt?
De cele mai multe ori simplitatea este asociata cu modestia. Din punctul meu de vedere cele doua nu au nici un grad de rudenie. Am observat de'a lungul timpului ca oamenii care se "lupta" pentru painea de a doua zi sunt considerati oameni modesti; ca cei care nu au primit o educatie la timpul potrivit si nu stiu sa se comporte implicit sa se adapteze la diferite situatii din viata de zi cu zi sunt considerati oameni simpli... Simtul obersavatiei (care este foarte dezvoltat, norocul meu) m-a ajutat sa-mi dau seama ca modestia este sora cu impocrizia, din pacate de cele mai multe ori le intalnim doar impreuna, sunt de nedespartit...de cate ori nu ti s-a intamplat sa intalnesti oameni care-ti spuneau "nu-mi place sa ma laud, sunt o persoana modesta" si de fapt scopul lor era ca tu sa le aplauzi meritele (daca exista vreunul). In aceste zile daca esti modest esti apreciat, esti altfel, iti cunosti limitele si te faci remarcat prin simplitatea ta, nu prin reusitele propriilor actiuni. Sa fie oare asa?
Modestie = simplitate ????
Sau....oamenii cu adevarat simpli sunt cei care isi cunosc limitele, au incredere in propriile puteri, nu asteapta "aplauze" pentru nimic si nu spun "sunt modest" pentru a fi apreciat? Acesti oameni ii recunosti dupa ascutimea privirii, dupa zambetul cald si bucuria cu care traiesc fiecare moment, pentru ca au incredere si cunosc proverbul "un sut in fund, un pas inainte".

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Despre oameni. Partea I

Inca de mica mi se spunea ca atunci cand doi oameni se imbratiseaza numai au nevoie de cuvinte. Adoram sa vad oameni care se strang in brate cu putere, ma fascina gandul ca isi pot transmite atatea emotii printr-o simpla apropiere. Din pacate in aceste zile vad tot mai rar persoane sincere care se imbratiseaza cu drag.
Ipocrizia si de ce nu, falsitatea a pus stapanire pe fiecare dintre noi. Impartim zambete false in stanga si in dreapta si apoi discret bombanim ceva de "dulce" persoanei careia tocmai i-am zambit, aparent cu caldura si sinceritate. 
Nu stim sa face diferente, preferam sa traim in acelasi egosim si aceeasi ipocrizie dintotdeauna. Nu stim sa le multumim persoanelor ce ne sunt alaturi in orice moment, acelor fiinte pe urmarul caror iti poti aseza capul greu de atatea ganduri si griji. Imbratisarea numai simbolizeaza nimic, este asemeni zambetului fals...dureros, zic eu...Dureros sa te trezesti intr-un anumit moment in care simti nevoie de un zambet sincer si o strangere puternica in brate si nu primesti altceva decat ce ai impartit tu pana in acel moment...ipocrizie...si mai dureros va fi cand vei constientiza ca numai parte de nimic autentic si asta pentru tu ti-ai ales aceasta cale.
Oare atat de greu este sa alegi calea sinceritatii? Sa multumesti celui care iti este aproape?
Bine a zis o persoana apropiata sufletului meu "Nu putem deveni ceea ce trebuie sa fim ramanand ceea ce suntem!"