Intr-o zi oarecare drumul meu spre serviciu a devenit un adevarat izvor de idei :D
Mergand agale, cu ochii intredeschisi (sunt tare puturoasa dimineata) ceva imi atrage atentia, era un zgomot produs de un carucior pentru cumparaturi. O femeie pe fata careia se citea timpul trecut il tragea cu mare greutate. Tramvaiul opreste in statie, fiecare calator urca rapid pt a-si ocupa locul pe scaun, numai aceea femeie se chinuie sa urce treptele tragand dupa ea plinul carucior. Ochii i se lumineaza in momentul in care un calator ii da o mana de ajutor, i-a multumit in cel mai frumos si induiosator mod, pana si pe mine m-a emotionat asa ca ma ridic de pe scaun si ii ofer locul (mi-a fost greu sa fac asta, imi era asa somn..) cu aceeasi bucurie imi multumeste si mie spunandu-mi "ma simt ca atunci cand eram copil, nu puteam urca singura scarile si intotdeauna trebuia sa stau pe scaun in tramvai pentru ca eram neastamparata" , imi spune cu un glas cald si un zambet de neuitat.
In acel moment gandurile m-au invadat, idei dintre cele mai neobijnuite care m-au facut sa afirm "La o varsta mult inaintata suntem tratati din nou ca niste copii".
Argumentele nu au intarziat sa apara: suntem copii, nu stim sa facem primii pasi, avem nevoie de o mana de ajutor sau de un obiect ajutator, premergatorul, ajungem odata cu trecerea timpului la varsta a 3a si inlocuim premergatorul cu bastonul; suntem copii, avem pielea sensibila si avem nevoie de creme si de o ingrijire speciala, devenim varstinici si pielea noastra are nevoie de aceleasi ingrijiri speciale ca acum multi ani, aproape ca nici nu ne amintim.
Asa cum cei mici au nevoie de afectiune si multa atentie, asa si cei invarsta au nevoie de dragoste si de multumiri pentru ca s-au dedicat o viata intreaga noua, celor mici. Asa cum copii sunt abandonati prin te miri ce locuri, asa si batranii sunt uitati intr-o casa ce pare parasita, sau mai grav intr-un azil, altii ajung pe la colt de strada sperand ca cineva se va indura si le va oferi un colt de paine.
Si comparatiile sunt nenumarate...
Dimineata mea a devenit una luminata, dorinta de a-mi strange bunicii in brate si de a le multumii, de a le arata toata dragostea ce am strans-o clipa de clipa pt ei, a devenit tot mai puternica.
Tu cand ti-ai strans ultima data bunicii in brate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu