Premergator vs baston

Intr-o zi oarecare drumul meu spre serviciu a devenit un adevarat izvor de idei :D
Mergand agale, cu ochii intredeschisi (sunt tare puturoasa dimineata) ceva imi atrage atentia, era un zgomot produs de un carucior pentru cumparaturi. O femeie pe fata careia se citea timpul trecut il tragea cu mare greutate. Tramvaiul opreste in statie, fiecare calator urca rapid pt a-si ocupa locul pe scaun, numai aceea femeie se chinuie sa urce treptele tragand dupa ea plinul carucior. Ochii i se lumineaza in momentul in care un calator ii da o mana de ajutor, i-a multumit in cel mai frumos si induiosator mod, pana si pe mine m-a emotionat asa ca ma ridic de pe scaun si ii ofer locul (mi-a fost greu sa fac asta, imi era asa somn..) cu aceeasi bucurie imi multumeste si mie spunandu-mi "ma simt ca atunci cand eram copil, nu puteam urca singura scarile si intotdeauna trebuia sa stau pe scaun in tramvai pentru ca eram neastamparata" , imi spune cu un glas cald si un zambet de neuitat.
In acel moment gandurile m-au invadat, idei dintre cele mai neobijnuite care m-au facut sa afirm "La o varsta mult inaintata suntem tratati din nou ca niste copii".
Argumentele nu au intarziat sa apara: suntem copii, nu stim sa facem primii pasi, avem nevoie de o mana de ajutor sau de un obiect ajutator, premergatorul, ajungem odata cu trecerea timpului la varsta a 3a si inlocuim premergatorul cu bastonul; suntem copii, avem pielea sensibila si avem nevoie de creme si de o ingrijire speciala, devenim varstinici si pielea noastra are nevoie de aceleasi ingrijiri speciale ca acum multi ani, aproape ca nici nu ne amintim.
Asa cum cei mici au nevoie de afectiune si multa atentie, asa si cei invarsta au nevoie de dragoste si de multumiri pentru ca s-au dedicat o viata intreaga noua, celor mici. Asa cum copii sunt abandonati prin te miri ce locuri, asa si batranii sunt uitati intr-o casa ce pare parasita, sau mai grav intr-un azil, altii ajung pe la colt de strada sperand ca cineva se va indura si le va oferi un colt de paine.
Si comparatiile sunt nenumarate...
Dimineata mea a devenit una luminata, dorinta de a-mi strange bunicii in brate si de a le multumii, de a le arata toata dragostea ce am strans-o clipa de clipa pt ei, a devenit tot mai puternica.
Tu cand ti-ai strans ultima data bunicii in brate?

O noua zi...

Iata cat de curajoasa am fost, am aruncat furia cat mai departe (am o precizie si o forta cand arunc cu "obiecte"...ehe, de n-ai vazut asa ceva), de aceea inexplicabila disperare numai vorbesc (am trimis-o in concediu acum, era destul de obosita si statea pe capul meu), dar pot vorbi despre linistea care o simt acum (am strigat-o, am certat-o ca si-a luat vacanta fara ca eu sa-i dau voie si s-a intors), acum e bine...Este o noua zi!
Simt din nou ca acele momente perfecte (pentru mine) sunt doar ale mele si ma bucur, le tin langa mine, aproape ca le imbratisez, nu vreau ca nimic sa le mai alunge.
Acum cateva seri prietenul sufeletului meu, Victor, mi-a spus ca manifest stare de melancolie...sa fie oare asa? Eu zic ca nu, a fost doar o perioada noua si in acelasi timp dificila (tot ce este nou, pt mine este dificil), dar acum totul este pe linia de plutire...
Ce? Tie nu ti s-a intamplat nici macar odata in viata asta agitata pe care o conduci cu atata mandrie sa nu stii cum sa reactionezi in fata necunoscutului si pur si simplu ca calci prin balarii???? Ba eu sunt sigura ca oricine a avut aceasta "experienta" cel putin odata...Am realizat ce este important pentru mine, mi-am pus asa zisele target-uri, da domne, am si eu stadardele mele :) si acum sunt linistita.
Am acel sentiment unic: Iubesc si sunt iubita! Ce poate fi mai perfect de atat?
Hai ca am aberat destul si pentru azi, nu uita: Este si maine o zi! :)
Pe maine!

Momente greu de imaginat...

Iti amintesti acel moment de nedescris, moment in care simteai ca singurii tai stapani sunt furia si disperarea?

Iti amintesti sentimentele de neputinta dintr-un moment care parea perfect?

Stiu ca vrei sa le uiti, incerci, dar te urmaresc fara sa vrei, mereu te uiti in spate, speri sa se piarda in zare dar in secunda urmatoare le simti in spatele tau, intorci capul dar nu vezi nimic...totusi sunt acolo...

Inca de mica mi-a placut foarte mult sa scriu cu creionul si sa ma folosesc de guma de sters, era o noutate si ceva nemaipomenit pt mine, eram fascinata de puterea gumei de sters...cum doar cu cateva miscari disparea tot ce am scris, desenat... Imi doresc acum aceea guma de sters care prin puterea ei sa imi stearga din minte acele momente scrise cu vorbe dure...
Am remarcat astazi o afirmatie "Este si maine o zi!", da este, dar nu cumva te intrebi daca va fi ca aceasta?
Si daca mai multe aspecte te indeamna sa crezi ca va fi la fel, ce faci? Incerci sa te ascunzi? Numai privesti in urma si ignori? Sau infrunti?
Eu ce as face?
Ramane de vazut! Pe maine!

Durere si neglijenta. Astazi bucurie si maine suferinta de nedescris

Ca in fiecare dimineata rasfoiesc ziarele, arunc privirea fugitiv peste stirile interminabile despre mondenitatile noastre si o opresc asupra unui articol care ma cutremura. Citesc si nu-mi vine a crede. Mainile imi tremura de furie si am un nod in gat cand ma gandesc la durerea proaspetelor mamici. "Trei bebelusi au murit in incediul de la maternitatea Giulesti" asa suna titlul stirii care ma revolta.

Aseara o veste neasteptata a distrus orice urma de bucurie din sufletele unor femei neajutorate, singurul lucru la care visau era sa isi tina in brate copilul nascut prematur si sa se simta cu adevarat mamici, in schimbul acestui vis, au primit vestea ca pruncul lor a ars in sectia de reanimare, aceea vietate care s-a zbatut in pantecul lor luni intregi numai exista. Flacarile n-au iertat nimic, alti 8 bebelusi au suferit arsuri grave. Si totul datorita instalatiei de aer conditionat. Cine este raspunzator?
Nici un vinovat, nici o explicatie nu poate alunga durerea, neputinta si gandurile furioase ale acestor femei.

Formele iubirii din ochii mei

De multe ori am inecrcat sa definesc acest termen "iubire", dar gaseam explicatii de moment, categoric in functie de starea de spirit. Daca simteam ca nu-mi lipseste nimic gandeam ca iubirea ma completeaza, ma face mai frumoasa, mai increzatoare, in secunda urmatoare alte ganduri imi strabateau mintea. Niciodata sa ma multumeasca pe deplin. Ador momentele in care ma simt iubita, de familie, de persoane apropiate si de persoana speciala de langa mine. Consider ca iubirea este privita diferit odata cu inaintarea in aceasta cursa numita viata. Detest oamenii slabi care dupa o dezamagire in viata persoanala pun o eticheta pe fruntea tuturor si spun "Nu voi mai iubi niciodata, inima mi-e ranita, etc" "Toti sunt fel!"; toti sunt cum vrei tu sa ii vezi si in mometul in care ai pus bariera, fi sigura ca nici un print pe cal alb nu va aparea in fata ta cu acel buchet de flori mult dorit.

Si aceste ganduri, afirmatii le auzi doar in adolescenta, pana in acest moment eu nu am auzit nici un om matur, fie femeie sau barbat care se desparta dupa o anumita perioada de timp si sa spuna "nu-mi mai doresc pe nimeni alaturi, toti/toate sunt la fel, prefer sa fiu singur/a", nu, deoarece o persoana matura reuseste sa faca diferente. Si cu atat mai putin sa auzi spunand "cand vei fi cu ea te vei gandi la mine, sunt o mie ca ea niciuna ca mine" si asa mai departe. Copilarii....imaturitate si de ce nu prostie...Cu toate ca am afirmat de multe ori ca nu exista oameni prosti, ci oameni nesimtiti si needucati.

Iubirea privita din ochii mei este diferita, consider ca se formaeaza in timp si indragosteala de la inceput nu este decat atractia fizica, chimia aceea dintre 2 persoane si sentimentul ca in sfarsit am intalnit pe cineva care sa fie asa cum imi doresc, dar nu iubire. Nu am stiut sa-mi iubesc parintii inca din prima clipa in care m-au adus pe lume, am invatat sa ii iubesc in timp si asta pentru ca imi ofereau ceva in schimb: atentie, afectiune, siguranta. Si aici e o problema, de cele mai multe ori asteptam ceva si apoi oferim. Dar ce se intampla daca intalnesti persoana potrivita, fara ca tu sa stii, astepti ceva de la ea, ea nu iti ofera nimic deoarece asteapta ceva de la tine, niciunul nu ofera nimic, niciunul nu primeste nimic si atunci...nu se formeaza relatia... As putea sa dezbat acest subiect la nesfarsit, aaa, si am uitat sa specific ca ador sa fiu contrazisa, imi place sa "caut" argumente :)

Va urma... :)

21 de veri

Intr-o zi oarecare m-am gandit "ce ar fi daca as renunta la pix si hartie si imi fac blog?". Am renuntat rapid la idee, dar iata ca pe cat de repede am renuntat pe atat de repede mi-am amintit :) si iata-ma cu blog facut si cu o pofta nebuna de scris, cu ganduri bune si constructive, zic eu, pentru aceasta zi: vineri 13. Nu ca as fi superstitioasa, dar noroc ca imi voi petrece toata ziua in acest mall plictisit, la munca si nu risc sa imi taie nici o pisica neagra calea, cu atat mai putin sa calc pe nu stiu ce canal cu nu stiu cate gauri si tot asa. Daca s-ar fi intamplat asa cred ca ma urmarea ghinionul, doar il atrageam de partea mea cu gandul "mai este si vineri 13, mi-a mai taiat si o pisica neagra calea, sigur mi se intmpla ceva astazi".
Asta mi se intampla mereu, dau din una in alta, rar mi se intampla sa imi duc o idee la bun sfarsit, dar asta nu e lucru rau, cred :) asa nu se plictiseste nimeni citind.
Revenind...21 de veri...Imi place vara, prefer caldura, fug de frig, si imi plac pasarile calatoare...Mereu in cautarea soarelui, a luminii puternice si a serilor racoroase dar calde. Acum 21 de veri am fost "aruncata" in aceasta cursa numita viata...timpul trece pe nesimtite si de multe ori am impresia ca le-am trait pe toate sau ca le traiesc cu fiecare zi ce trece tot mai intens. Evident ca ma insel, am multe lucruri de descoperit, multe pareri de impartasit (mi se spune des ca vorbesc mult si repede inca de mic copil) de cele mai multe ori este o calitate speciala si de cele mai multe ori nu vorbesc doar ca sa ma aflu in treaba (asta zic eu) :))
Bun, iata ca am prima mea postare si imi doresc sa fie multe altele.